Pardoseli trafic

Despre noi

Companie specializata in proiectare mecanica asistata (CAD), executie de prototipuri si serii mici de produse.

Misiunea noastra este sa va oferim o solutie care sa satisfaca nevoile dumneavoastra de verificare a unei idei sau a unui proiect, de marketing, testare functionala sau pentru o productie de volum mic.

PROIECTARE MECANICA

Avem o experienta indelungata in proiectarea mecanica, adunata in decursul a peste 25 ani de lucru in industria de computere si periferice, ca si in industria cauciucului.

Suntem capabili sa acoperim toti pasii ciclului de dezvoltare a unui nou produs, de la conceptie la punerea in practica.

Intr-o etapa initiala putem lucra impreuna pentru transformarea ideilor dumneavoastra in concepte de produs, pe care vi le prezentam sub forma unor desene 2D la scara si/sau modele 3D realizate pe computer.
De asemenea, va putem realiza conversia unor desene 2D pe suport hartie in modele 3D sau un proiect complet (desene de asamblare, desene de executie etc.).
Cand conceptul este finalizat si indeplineste asteptarile dumneavoastra, procesul de proiectare mecanic va genera documentatia de executie.


MATRITE DIN SILICON SI PIESE DIN POLIURETAN TURNAT

Matritele din silicon RTV (Room Temperature Vulcanized / Vulcanizat la Temperatura Camerei) reprezinta cel mai ieftin mijloc de a crea duplicate ale unui reper sau model master in cantitati de la una la zeci de piese. Ele copiaza detaliile originalului cu o finete de 0,1-0,3 mm.

Reperul original poate fi asigurat de client sau poate fi executat un model master in concordanta cu schitele clientului, folosind posibilitatile noastre CAD/CAM.

In aceste matrite se toarna poliuretan special pentru acest tip de aplicatii.

Poliuretanul se gaseste intr-o foarte mare varietate de proprietati mecanice, de la elastic (similar cauciucului) pana la dur/rigid, colorat in masa sau simuland piesele injectate din material plastic.
Piesele din poliuretan se pot, de asemena, prelucra mecanic prin frezare si slefuire sau lipi si vopsi.

In acest mod putem sa satisfacem o varietate de cerinte ale clientilor nostri: demo-uri pentru vanzari si marketing, modele conceptuale si functionale, pre-productie de repere, serii mici de produse, teste rapide si ieftine de asamblare etc.

PRODUSE DIN TABLA

Reperele prototip din tabla reprezinta o incercare destul de grea pentru cei ce realizeaza produse care includ acest tip de componente.

Tinem o legatura stransa cu companiile specializate in taierea cu laser, vopsirea in camp electrostatic si acoperiri galvanice.

Putem indoi repere pana la 2400 mm lungime, functie de grosimea si materialul tablei (otel, inox, aluminiu).

Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati site-ul firmei: www.ping-design.ro

   
 

Profil firma

Nume firma:

Cod fiscal:

Tip afacere:

Persoana de contact:

Adresa:

Telefon:

Website:

PING Productie Servicii Comert SRL

RO1995

Prestari servicii

Mihai Volintiru

Str.Ardeleni 1, Sector 2, Bucuresti

0722680618

http://www.ping-design.ro